autodafe'

Asistăm cu seninătate la disoluția statului de drept, atunci când legile fundamentale, Constituția și Regulamentul Parlamentului sunt aruncate în  ridicol.

Cum devin ele ridicole? Nu prin încălcarea lor explicită ci prin abuzuri de neinchipuit, prin incălcarea celor mai elementare reguli.

Prin incălcarea regulilor aritmeticii, atunci când 100 de parlamentari prezenți la dezbaterea bugetului însumează 220 de voturi pentru, împotriva și abțineri. Sau atunci când puțin peste 300 de deputați  semnează de prezență dar în sală sunt doar 130. Sau când 167 de voturi sunt egale cu „jumatate + 1 din 334”. Sau când se voteaza „în bloc” 200 de amendamente; și ca să fie jalea și mai mare „150” de voturi impotrivă și 82 pentru, la votul unui raport de respingere „în bloc” a 200 de amendamente este declarată de președintele de sedință ca respingere.

Sau prin dezbateri deja „clasice” : „oul sau găina ?” Dar care reapar cu o consecvență demnă de o cauza mai bună. Adică ce vine mai întâi, Regulamentul Camerei sau Constituția ? Trebuie Regulamentul să respecte Constituția ? Chiar așa, asta devine o întrebare foarte bună atunci când o privești în contextul regulilor aritmetice: 100 de oameni pot da 250 de voturi, doar pentru că „țara are nevoie de buget”.

Sau printr-o avalanșă de ordonanțe neconstituționale și asumări ale răspunderii guvernului doar ca să poata spune: reformăm statul. Din păcate, doamnelor si domnilor deputați, ofensa adusă Constituției și României prin refuzul premierului  și a de a veni în fața Parlamentului sau a ministrilor de a veni în fața comisiilor parlamentare nu reformează statul.

Aceste lovituri  nu sunt rare dar mortale, prin aceea că  aruncă în ridicol tot ceea ce facem aici.

Din fericire, am văzut în această sală și cele mai interesante dezbateri, pline de argumente inteligente sau prostești, ingenioase sau grobiene, provenind din inimă sau din cele mai meschine interese. Esența  Parlamentului României este parlamentarea, dezbaterea. Nu o dată am fost încantat de forța argumentelor, de calitatea vorbitorilor, de ideile si capacitatea lor de a vedea  și accepta puncte de vedere diferite. Vă marturisesc că au fost zile în care am fost încantat de aceste dezbateri: se făurea istoria și eu eram martor ocular.

Mă uit la colegii mei din PNL, aflați aici, și la mine însumi și îmi dau seama că am ajuns la un consens:  doamnelor si domnilor suntem niște  caraghiosi (rog să se consemneze că m-am adresat grupului PNL aflat în sală când am făcut acestă afirmație). O mână de oameni care vin marțea dimineața în aceasta sală, stingheri, surghiuniți de cutume si regulamente să vorbească la scaune goale. Din păcate aceasta imagine este o definitie a Parlamentului Roman.

Spun „o definiție” pentru că linia de demarcație e foarte subțire. Așa cum autodafe’ poate să însemne arderea pe rug sau  poate să însemne auto da fe’ – actus fidei, act de credință.

Depinde de noi ca aici să înceapa cea mai intensă dezbatere: autodafe-ul ! Dacă aici vom  „arde pe rug” statul de drept ca fiind eretic, sau ne vom aminti pentru ce suntem aici și acesta va fi  „actul nostru de credință”.

Eu știu că avem dreptul să fim oameni liberi și de bune moravuri !  Atât de simplu și atât de puțin. Nimic mai mult.