Nimeni nu contestă că sistemul sanitar are foarte multe probleme, și că cea mai importantă este lipsa finanțării. Lipsa banilor poate conta pentru 40% din probleme. Adică dacă mâine fondurile în sănătate s-ar dubla poate ca unele probleme vor fi rezolvate. Dar sigur nu toate. Calitatea actului medical în România nu s-ar dubla!
Dar dacă 40% din problema sănătății este finanțarea, care sunt și cum pot fi rezolvate restul de probleme?
Însă 60% din probleme nu sunt legate de bani. Ele sunt legate de relatia medicilor și asistentelor cu pacienții, de modul în care noi, medicii înțelegem să ne facem meseria. Să ne înțelegem clar, sistemul e subfinanțat dar sunt alte ”1000 de probleme” care nu șin de bani.
Cel mai ”cald” exemplu s-a întâmplat chiar vineri la Timișoara când un medic a refuzat internarea unui pacient pe motiv că ”nu are identitate” ! Incredibil, nu?! Să nu ai identitate. În fapt pacientul nu avea buletin, adică era un boschetar amărât care nu avea buletin.
Ce a gândit ”medicul” ? Vă explic eu, că și mie mi s-a explicat: dacă nu are buletin, sigur nu e asigurat și deci ”Casa” nu îl plătește. Pare paluzibil? Poate da, dar sigur e profund gresit.
În primul rând ”casa” nu are ce să caute să se interpună între medic și pacient, să îi spună medicului: ” pe ăsta îl tratezi că e asigurat, și pe ăsta nu că nu e asigurat”. ”Casa” nu are voie, constituțonal vorbind, să oblige medicul să nege tratamentul pacienților. Are doar obligația să recupereze banii de la cei nesigurați. Așa că din acest punct de vedere ”colegul meu” nu avea dreptate.
În al doilea rând, în acest caz special, era vorba de un tratament oncologic, care este un Program Național de Sănătate și care e gratuit pentru toți cetățenii români și europeni. Deci iar nu avea dreptate.
Care e de fapt problema?
Preblema e că medicii români s-au dezumanizat, s-au deprofesionalizat, au uitat ce înseamnă să fii ”doctor”, au uitat Juramântul lui Hipocrate. Au uitat că această meserie e despre compasiune, ajutor, altruism și abia apoi despre competență și știință.
Si toate astea nu țin de bani. Poate că vom găsi argumente care să explice de ce s-a ajuns aici. Și poate că argumentele țin de bani. Dar știu că putem repara toate astea și că asta nu costă nimic.
Nu costă nimic să zâmbești, să vorbești cu pacienții, să ai și să arăți compasiune și grijă. Nu costă nimic să fii bun și să încerci să judeci și să acționezi ca și cum în fața ta ar fi tatăl tău, fratele tău, mama ta, soția sau soțul tău, copilul tău.
Nu costă nimic să faci toate astea. Trebuie doar să vrei.
Nu ai voie ca medic să ”fugi” de răspunderea tratamentului, chiar dacă nu ai bani. Pacientul are nevoie să înțeleagă de ce toate costă. Sigur că nu va fi mulțumit că trebuie să plătescă medicamentele, dar în final va înțelege și va accepta. Dacă îi explică cineva, de ce trebuie să plătească. Ți acel cineva trebuie să fie medicul. Și dăcă îi explică omul în mâinile căruia e gata să își pună viața, el va avea încredere și va fi mulțumit. Că a înțeles și că face ce trebuie pentru săsnătatea lui.
Va urma...
Postări
