deputat PNL, CHIRURG POLITRAUMA, TIMISOREAN

luni, 16 noiembrie 2009

avem o țară...CUM PROCEDĂM ?!


Cine conduce o țară?
Simplu, Președintele, e șeful staului, vei spune tu !
Greșit !
Simplu, Guvernul, vei spune tu !
Dar din păcate acest răspuns este greșit.

Și asta nu din vina ta, pentru ca timp de 5 ani ai fost amețit de tot felul de mesaje toxice: seful statului, 322, seful guvernului, majoritate ostilă,  prin care s-a încercat să ți se inoculeze ideea că tu nu ia importanță, că tu vrei să fii condus de un tătuc. Că votul tău e irosit. Că vocea ta nu are nevoie să fie auzită.
Că de fapt, deputatul tău e neimportant. Atunci cine te va auzi? Tătuca? Cum va face asta, tu te vei ruga seara ca el să te audă? Este el, "tătuca", egal cu bunul Dumnezeu?
Vocea ta este auzită ! Tu ai ales deputatul și senatorul tău. L-ai ales pe el pe omul acela, nu un partid, nu o idee. Pentru prima dată e o chetiune personală, directă, între doi oameni.
 Și TU, prin ei, conduci țara asta. Pentru că asta e democrația. Inventată  și perfecționată în  peste 2000 de ani.
Parlamentul. Ales de tine, și alte 10 milioane de alegători. Odată ce i-ai ales înseamnă că le-ai acordat încrederea ta pentru 4 ani, și după 4 ani ei vor răspunde în fața ta la vot.
Parlamentul ales are datoria de a investi cu încrederea sa  Guvernul.
Iar Guvernul este cel care conduce Romănia după principiile stabilite de Parlament, principii care se găsesc in Programul de Guvernare.
Guvernul conduce țara efectiv după un Program de Guvernare. Pentru că Parlamentul nu votează niște miniștrii, ci votează, acordă încrederea, unui Program de Guvernare, care e dus la îndeplinire de Guvern, de fiecare ministru în parte.
Guvernul, fiecare ministru este responsabil, răspunde de îndeplinirea programului de guvernare. El, ministrul, răspunde în fața parlamentului. Iar parlamentul poate să sancționeze guvernul prin moțiuni simple sau moțiuni de cenzură.
Așa se conduce o țară.

Bine, bine, vei spune TU, dar unde e Președintele?
Președintele e la Cotroceni, și el e mediatorul. Adică în toată povestea asta a democrației, el reprezintă doar Statul Român.
El este acela care semnează decretul prezidețial de numire a Primului Ministru. El este investit de stat să certifice că Parlamentul l-a propus pe "X" să fie Prim Ministru.
Și în baza acestui decret, premierul începe să scrie Programul de Guvernare și să formeze guvernul.
De aceea Președintele se consultă cu Parlamentul. Ca să vadă care este părerea majorității,
pentru că este nevoie de majoritate ca să fie votat un guvern și un program de guvernare. 
Pentru că voința majorității este esența democrației.

Așa că Președintele nu are libertatea de a numi prim-ministru pe cine vrea el. Nu e la bunul lui plac. Și nu poate forța pe Parlamentul să voteze un anumi prim-ministru.
Pentru că bunul plac al unui om înseamnă DICTATURĂ !

Hai să facem împreună un exercițiu de logică: să presupunem că moțiunea de cenzură ar fi fost votată în iunie, adică cu 6 luni înainte de alegerile prezidențiale. Când președintele nu ar fi putut dizolva Parlamentul și să declașeze alegeri anticipate.Dacă ne luăm după logica strâmbă a președintelui în exercițiu ar fi însemnat că din 3 în 3 săptămâni, președintele ar fi numit câte un guvern…âmpotriva majorității ostile din Parlament. Puteți înțelege așa ceva?

Și atunci ajungem la esența democrației – spiritul Constituției. Care este de fapt citirea ei cu bun simt.
De aceea avem nevoie de bun simț !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu