Nu demult am făcut eforturi să resping un proiect de lege care prevedea Acordul Prezumat al donării de organe și țesuturi. Adică, dacă în cursul vieții nu spuneai explicit, la notar, că nu vrei ca organele tale sa nu fie prelevate, în caz de moarte cerebrala lucrul ăsta se întâmpla. Eu am motivat atunci, că trăim într-o țară în care un om de bine se oferă să te opereze într-un bar, cu briceagu, să îți scoată un glonț din picior... Așa că nu putem fi pregătiți pentru o asemena lege.
Dar, bine, bine, cum facem?
Și am venit cu o idee.
Ori de câte ori apari în fața autorității statului cerând ceva, trebuie să semnezi că ai citit informațiile despre transplant și ca ești de acord / nu ești de acord cu donarea. Adică dacă vrei să preschimbi buletinul (după 18 ani), sau carnetul de conducere, sau pașaportul, sau talonul mașinii,sau să îți iei cardul de asigurat, trebuie sa citești despre transplant, și trebuie să semnezi, DA sau NU. Atât de simplu.
Citește pe www.horia-cristian.ro la legi...
deputat PNL, CHIRURG POLITRAUMA, TIMISOREAN
marți, 6 aprilie 2010
miercuri, 24 martie 2010
VIITOR DE AUR ȚARA NOASTRĂ ARE !
Cine ar putea să credă că Traian Băsescu, la 62 de ani se va duce la pescuit?
De ce ar vrea PSD asta? Pentru că Băsescu le-a arătat deja „pisica”: nou formatul UNPR, partid declarat de stânga, care este deja un ghimpe în coasta PSD, așa cum PNL este un ghimpe în coasta PDL. Ca atare PSD își va dori la fel de tare ca și PDL o alianță pentru a exclude de pe scana politică cele două partide problemă.
De ce cred asta?
Pentru că deja PSD cântă partitura lui Traian Băsescu. Propunerea lor de modificare a Constitutției cere transformarea în Republică Parlamentară, în care președintele este ales prin vot indirect de senatori, deputati si electori desemnați de Consiliile Județene. Va fi un Președinte cu atribuțiuni decorative.
Astfel în Republica Parlamentară, vom avea un Parlament cu 2 partide PDL si PSD, cu majoritate PDL, și Premierul va fi Primul om in Stat, asa ca in Rusia.
Și mai crede cineva că Traian Băsescu va merge la pescuit la 62 de ani?!
Bine, bine, spunți voi, dar unde va fi UDMR?
Răspuns in Harghita și Covasna… Acolo prin votul uninominal pur vor mai obtine, poate, 12 – 13 mandate de senator si deputat. Și ca in Mureș, Bihor, Satu Mare să își minimizeze rezultatele, Traian îi lasă să se „zbenguie” cu Ținutul Secuiesc. Ca să țină viu spiritul naționalist antimaghiar în aceste județe, astfel încât maghiarii să ia cât mai puține mandate de deputat și senator acolo.
marți, 23 martie 2010
simplificare v.s. simplicitate
Mile Cărpenișan a trecut în neființă...Dumnezeu să îl odihnească!
Era nevoie de moartea lui ca să înțelegem încă odată, dacă mai era nevoie, diferența între simplificare și simplicitate?
Nu poți simplifica un diagnostic atât de complex cum a fost cel al bolii lui Mile, până la simplicitate.
A simplifica înseamnă să spui că Mile a suferit de o boală cumplită, incurabilă, care a dus la moarte prin una din complicațiile ei. Asta era corect față de Mile și față de medicii care l-au îngrijit până la capăt.
Simplicitate = 1. v. sobrietate. 2. v. simplitate. 3. v. modestie. 4. v. naivitate. (DEX)
A spune ca murit de la un furuncul este simplitate adică e o exprimare modestă și naivă.
Pe Mile nu îl mai poate afecta.
Sigur că pe medicii și asistentele care l-au îngrijit îi afectează profund acestă eroare.
Pentru că munca, lupta lor, orele lungi în care l-au vegheat, eforturile de a face rost de medicamente sunt aruncate în derizoriu.
Pentru că de la simplicitate la aluzii și insinuări despre eroare medicală, despre incompetență. despre malpraxis, despre șpagă nu e decât un pas mic.
Pasul a fost făcut,nu de către jurnaliști ci de către cititori, din care unii au făcut postări pe forumuri.
Și asta e ceea ce cred cititorii?
Mă tem că da!
TRIST !

luni, 15 martie 2010
DORA A PLÂNS
Am ales să reiau acestă postare pentru că am început o cruciadă.
Dora e fica mea, și mi-a oferit o lecție de viață, o trezire la realitate. A plâns.
Acum un an stăteam, intr-o seară, și povesteam, așa cum prea rar se întâmplă. Ea era atunci clasa a XII-a și ne întrebam ce facultate să urmeze. Așa că am ajuns să ii povestesc despre viața de medic de spital. Și i-am spus, dacă mai era nevoie, că nu vreau pentru ea acesta profesiune, care e și prost plătită si si-a pierdut intreg prestigiul. Dacă pe vremea lui împușcatu' medicii se bucurau de prestigiu acum nici măcar asta nu a mai rămas.
Și era pe undeva normal, pentru că noi, medicii, nu suntem mai buni decat alții, și daca intrega societate românească e bolnavă noi nu putem fi mai sănătoși.
Conceptul "furci coase și făclii" : dacă românii ar înțelege ce se întâmplă în spitalele românești, ar fi in fața spitalului, înarmați cu furci, coase și făclii!
Și bineînțeles că și Dora și tu acela care citești aceste rânduri sunteți uimiți. Și atunci am început să ii povestesc.
Povești cinice, cosmetizate cu umor negru.
Dă-mi Doamne puterea de a a schimba lucrurile pe care le pot schimba.
Dă-mi Doamne puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba.
Și dă-mi Doamne înțelepciunea de a le deosebi!
De multe ori ne lovim de lucruri pe care credem că nu le putem schimba și credem că trebuie să le acceptam.
Așa că acele lucruri, le minimalizăm, le ducem în derizoriu și încercăm să râdem de ele, de noi înșine.
Dar umorul este negru, cinic și sinistru.
Și numai nouă poveștile astea ni se par amuzante.
Dora nu le-a văzut amuzante. Dora a plâns.
Dora plângea și când am vazut-o am rămas paralizat. Am avut o revelație și am înțeles că soluția nu este dezumanizarea mea, a noastră a doctorilor, ca să putem face fața realității crude a spitalelor românești.Te lovești de nedreptăți și crezi că nu le poți schimba și nici nu le poți accepta pur și simplu: lipsa medicamentelor, lipsa materialelor, lipsa analizelor,medici lipsiți de etică și morală, pacienți nesimțiți, revendicativi, malpraxis flagrant.
Soluția nu este să le transformăm în povești umoristice / sinistre . Soluția este să recunoaștem deschis față de noi înșine că nu trebuie să acceptăm ci trebuie să gasim puterea de a schimba.
comunismul în România
Comunismul în România nu a fost despre Marx Engels și Lenin! A fost despre totalitarism și cultul personalității.
Partidul era în toate, și românii erau strâns uniți în jurul conducătorului iubit.
S-a schimbat ceva? Eu mă tem că nu!
Să îți proclamezi victoria la modul neelegant și lipsit de respect față de colegii tăi este poate (?!) de înțeles. Dar să proclamezi o victorie inexistentă, să proclamezi că o manipulare și o încălcare grosolană a regulementului și statutului ca o victorie, cred că se înscrie destul de bine în ideea de comunism. Să spui că ai învins după ce ai manipulat 600 de oameni să voteze pe liste, este cel puțin ciudat. Regulamentul de aplicare al statutului PNL spune clar că votul este nominal și că candidații trebuie puși în ordie alfabetica, tocmai pentru a nu face posibilă acestă manipulare grosolană de tip comunist.
Să afirmi că nu avem regulament pentru ca era pentru statutul vechi și noul statut nu are încă regulament, și că putem pune candidații pe liste, sau să spui ca poți încercui dintr-o mișcare 48 de delegați și ăsta e vot nominal... este extrem de periculos si demonstrează că în fapt nu iți pasă de nimeni și nimic, că ești dispus să calci în picioare legea pentru a iți impune voința, pentru a ajunge la o funcție.
Și dacă mai era nevoie, am văzut și cultul personalității... În comunicatul de presă în care domnul senator afirmă într-un "laudatio": grosolan „S-a demonstrat, pe de altă parte, că Robu înseamnă pentru liberalii timişoreni mult mai mult decât un europarlamentar, doi deputaţi, un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, cinci consilieri judeţeni şi doi consilieri municipali care s-au coalizat împotriva lui, la un loc”.
Comunismul nu a murit.
Comunismul e legat de credința unora în totalitarism și în cultul personalității, și NU în declarația lor că nu au fost membri ai PCR.
Comunismul trăiește și e printre noi.

marți, 9 martie 2010
DACĂ ROMÂNII AR ŞTI LITERELE ŞI CIFRELE...2
ceea ce demonstrează că românii chiar nu stiu...
Dar învață! Dovada e că am corectat !
Mulțumesc!
Dar învață! Dovada e că am corectat !
Mulțumesc!
DACĂ ROMÂNII AR ŞTI LITERELE ŞI CIFRELE...
Viaţa ar fi mult mai uşoară, nu?
Ar putea citi semnele şi indicatoarele : "Fumatul Interzis !" , şi nu ar fuma... pentru că românii ştiu că legea trebuie respectată...doar că nu stiu să citească.
Sau ar înţelege ce înseamnă "Accesul Interzis !" şi nu ar trece pe acolo...
Sau ar putea sa numere şi să socotescă. De exemplu Roberta Alma ar şti ca 170 nu inseamnă una suta șaptezeci şi opt. Sau ştiind cifrele ar putea să numere şi ar şti că 150 de oameni nu pot fi număraţi ca să facă 180, în orice fel îi numeri !
Sau tot Roberta Alma ar şti că 344 împărţit la 2 înseamnă 172, iar apoi ar putea să înţeleagă de ce jumatate + 1 din 344 înseamnă 173 şi nu 150.
Dar asta ar însemna cunoștințe de matematică superioară, pentru cineva care nu ştie literele si cifrele.
Şi dacă ar şti cifrele ar înţelege de ce pentru a modifica Legea 188 a Statutului funcţionarului public, care e lege organică, ar fi trebuit ca în sală să fie 173 de deputaţi. Doar că nu erau decât 150. Dar neştiind cifrele dânsa a numărat 178.
Aşa că : Life's a bitch!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)